Actualizare: Agenda culturala pentru perioada 04-10 august 2014

  |  1.792 afișări

Vineri, 08 august 2014, la ora 18.00, continuă seria de de cursuri pe teme de dezvoltare personală şi spiritualitate cu maestra în iniţiere spirituală Maria Munteanu.

Cursurile vor avea un caracter preponderent practic cuprinzând teatru ritualic, iniţierea prin sunet, dans şi cuvânt şi având ca finalitate investirea cu Ordinul Soarelui şi al Lunii.

Cursurile de iniţiere sunt structurate pe o perioadă de 6 luni, cu întâlniri săptămânale şi cu o durată de două ore fiecare iar taxa de curs este de 50 lei.

Se aşteaptă, în continuare, înscrieri.

Începând cu data de sâmbătă, 09 august 2014, şi până duminică, 24 august inclusiv, la Centrul Cultural „Aurel Stroe” din Buşteni va avea loc evenimentul, devenit tradiţional, al „Zilelor Culturii la Buşteni – Sărbătoarea Sfinxului”.

0 Afis general

Evenimentul se află la a VII-a ediţie şi va cuprinde o gamă variată de manifestări cultural-artistice de înaltă ţinută care se adresează unui public larg cu vârste şi sensibilităţi artistice diferite.

Vă oferim, mai jos, programul evenimentelor:

  • S 09 – “Actriţa” (spectacol de tearu);
  • D 10 – “Arii şi duete” (concert final master-class de canto);
  • L 11 – “Astă seară cântăm în familie” (recital vocal instrumental cu familia Bianca, Stanca şi Remus Manoleanu);
  • M 12 – “Doi pe un balansoar” (spectacol de teatru cu Andrei Vasilescu şi Andra Iulia Stoicescu);
  • M 13 – “Destinaţii muzicale” cu formaţia “Trio GENTIS” din Timişoara;
  • J 14 – “Irina Popa & The Sinners” (spectacol de jazz);
  • V 15 – “Viva Espania!” (ritmuri spaniole cu Claudia Codreanu, voce şi Costin Soare, chitară clasică);
  • S 16 – “În paşi de dans “ (jazz şi alte ritmuri pian la patru mâini cu Corina Răducan şi Eugen Dumitrescu);
  • D 17 – “Călător fără bilet” – spectacol de muzică pentru tineri de toate vârstele cu trupa Strada Mare din Galaţi);
  • L 18 – Concert simfonic cu Orchestra Română de Tineret;
  • M 19 – “Tango Argentina” (Laurenţiu Baciu – acordeon/oboi şi Ciprian Hetea – pian);
  • M 20 – “Circul magic” (Iluzionism,  magie, mentalism);
  • J 21 – Festivalul Naţional “SFINXUL DE AUR” (concurs de muzică pop pentru copii şi adolescenţi);
  • V 22 – Festivalul Naţional “SFINXUL DE AUR” (concurs de muzică pop pentru copii şi adolescenţi);
  • S 23 – Festivalul Naţional “SFINXUL DE AUR” (concurs de muzică pop pentru copii şi adolescenţi);
  • D 24 – “Seara maeştrilor”  (Recital extraordinar cu Valentin Gheorghiu şi Gabriel Croitoru).

9 actrita

10 concert final masterclass

11 asta seara cantam in familie

12 doi pe un balansoar

13 trio gentis

14 jazz

15 viva espania

16 in ritm de dans

17 calator fara bilet

18 ORT concert simfonic

19 tango argentina

20 CIRC

21-23 sfinxul de aur

24 maestrii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *