EMANOIL SAVIN – UN PRIMAR DE 10!

  |  1.706 afișări

Surpriză de proporții marti (17 iunie 2014) pentru Emanoil Savin, la împlinirea a 10 ani de când a fost investit în funcția de primar al orașului Bușteni.

EMANOIL SAVIN - UN PRIMAR DE 10 - I

Salariații primăriei au reușit să-l surprindă plăcut pe edilul-șef organizând o primire ca-n filme, din care nu au lipsit șampania, trofeele omagiale sau tortul.

Funcționarii au pus la cale surpriza timp de câteva zile, perioadă în care cu toții s-au străduit să țină în secret ce urma să se întâmple. Aceștia i-au pregătit și un filmuleț retrospectiv cu secvențe din principalele acțiuni care au contribuit la dezvoltarea orașului în ultimul deceniu.

Un moment important l-a constituit aducerea tortului special, realizat în forma clădirii primăriei, așa cum arăta acum 10 ani, iar edilul-șef a avut o replică pe măsură: ”Vreau să le mulțumesc colegilor mei și, totodată, să-i felicit și să-i încurajez, pentru că instituția primăriei este cea care conduce un oraș și trebuie întotdeauna să fie la înălțime. Astăzi ei au fost la înălțime și, prin filmulețul pe care mi l-au pregătit și prin ceea ce mi-au oferit m-au impresionat. Îi respect, îi iubesc și îmi va rămâne întipărită în minte, toată viața, această frumoasă surpriză prilejuită de împlinirea a 10 ani de primărie”.

EMANOIL SAVIN - UN PRIMAR DE 10 - III

De la petrecerea-surpriză nu a lipsit niciun angajat al primăriei, iar edilul a ținut să le mulțumească tuturor. Dovedind o stabilitate puternică, nemaiîntâlnită în niciun oraș de pe Valea Prahovei, în ultimii 10 ani echipa de conducere a orașului Bușteni a fost aceeași: Emanoil Savin – primar, Nae Savel – viceprimar și Florea Rusoiu în funcția de consilier personal. Cei trei spun că nu a fost deloc ușor să facă ordine din momentul în care au ajuns la conducerea orașului.

EMANOIL SAVIN - UN PRIMAR DE 10 - II

Deși a reușit o serie importantă de schimbări în ce privește dezvoltarea Bușteniului, primarul Emanoil Savin spune că nu a reușit încă să facă tot ce și-a propus.

Petrecerea de la primărie nu a durat mai mult de o oră, iar înainte de a se întoarce în birouri funcționarii au ținut să le adreseze celor trei membri ai echipei de conducere încurajări și firescul “La mulți ani!”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *