Minifotbal “Trofeul Valea Prahovei” – Busteni 2013

  |  1.618 afișări

Cea de-a treia ediţie a prestigioasei competiţii de minifotbal “Trofeul Valea Prahovei” s-a încheiat duminică, partidele pentru stabilirea clasamentului final disputându-se în Sala Sporturilor din Buşteni.

DSC_3094

Partidele din ultimul act al întrecerii au fost urmărite de un numeros pubic, cu multe personalităţi ale sportului românesc, printre care s-a aflat reputatul comentator sportiv Dumitru Graur, preşedintele Asociaţiei Presei Sportive din România, dar și fostul jucător şi căpitan al naţionalei de rugby Mircea Paraschiv.

Primul joc disputat a fost “finala mică”, cel pentru stabilirea ocupantelor locurilor 3-4, în care au evoluat echipele din Predeal şi Azuga, pompierii predeleni reuşind o victorie clară (scor 5-1), prin care au urcat pe ultima treaptă a podiumului de premiere.

A urmat finala pentru stabilirea câştigătoarei celei de-a treia ediţii a “Trofeului Valea Prahovei”, în care s-au întâlnit grupările din Buşteni şi Fieni, de fapt o reeditare a finalelor din prima şi a doua ediţie, câştigate, de fiecare dată, de trupa din Buşteni, cu Emanoil Savin la timonă.

De data aceasta, gruparea dâmboviţeană şi-a luat revanşa, reuşind să-şi depăşească adversarul şi să intre în posesia trofeului cel mare, formaţia din Buşteni nereuşind să-şi păstreze invincibilitatea. Meciurile au fost conduse de o brigadă de arbitri din Bucureşti, formată din Daniel Mirea şi Ion Zambresteanu.

Trebuie subliniat că startul finalei a fost dat de Mircea Paraschiv, iar comentariul a fost făcut de Ionel Luțan, la sfârşit echipele fiind premiate de Emanoil Savin, Mircea Paraschiv şi Dumitru Graur. Echipele câştigătoare au primit cupe, medalii, diplome şi premii în bani (4000 lei pentru locul I, 3000 lei pentru locul II, 2500 lei pentru locul III şi 2000 de lei pentru locul IV). Titlul de golgeter i-a revenit lui Viorel Berbec (Buşteni), care a marcat 20 de goluri.

DSC_3105 DSC_3117 DSC_3165 DSC_3195 DSC_3222

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *