„Agenda copiilor” … în Buşteni

  |  1.487 afișări

În zilele de 27 şi 31 mai s-au desfăşurat la Buşteni primele două etape ale concursului de muzică „Superstar” organizat de către VP-TV destinat copiilor şi adolescenților, cu vârste intre 7 și 18 (preselecţia şi faza zonală).

Superstar - I

Şi-au disputat talentele muzicale şi/sau coregrafice copii din zona Văii Superioare a Prahovei, respectiv Comarnic, Sinaia, Buşteni şi Azuga. În prima etapă au fost selectaţi 20 de concurenţi (10 la secţiunea interpretare şi 10 la secţiunea coregrafie) care au perticipat, apoi, la faza zonală unde s-au calificat pentru faza judeţeană de la Ploieşti 6 concurenţi (trei de la secţiunea coregrafie şi trei de la interpretare).

Superstar - II

Lupta a fost strânsă fapt care a dat de lucru şi juriului dar până la urmă s-au calificat cei mai buni. O bună figură au făcut-o copii de la Comarnic, în special, pe partea de coregrafie cu ansamblurile „Floricica Roşie”, „Floricica Albă”, „Floricica” şi „Codruleţu” dintre care, de altfel, două s-au şi calificat. Le urăm succes la faza judeţeană.

Superstar - III

 

 

Ziua de 1 iunie a fost a copiilor:

Ea a debutat cu un concurs de desene pe asfalt organizat pe strada Fântânii. A urmat apoi un spectacol în care copii de la şcolile din oraş şi copii de la cercurile aplicative ale centrului cultural şi Asociaţiei „Scoala Altfel” şi-au manifestat bucuria pe scenă cântând, dansând, recitând versuri şi interpretând scenete.

1 Iunie - I

La bucuria copiilor au contribuit premiile pe care Primăria oraşului Buşteni, în persoana primarului Emanoil Savin, le-au acordat copiilor cu rezultate bune la învăţătură şi la diferite concursuri şcolare.

1 Iunie - II

La ora 12.00, Centrul Cultural „Aurel Stroe”, a găzduit recitalul de pian „Frumuseţe, Armonie, Copilărie” organizat împreună cu Centrul Cultural “Voci Îngereşti” din Bucureşti şi Colegiul Naţional de Muzică “George Enescu” – Bucureşti susţinut de copii şi tineri pianişti de la cele două instituţii organizatoare. Spectacolul dedicat Zilei Internaţionale a Copilului.

1 Iunie - III

La ora 18.00, în cadrul Stagiunii Muzicale de la Buşteni, a avut loc un recital extraordinar de pian la patru mâini cu mai vechea noastră cunoştinţă Denis Ivanov din Federaţia Rusă, care a mai concertat pe scena Centrului Cultural „Aurel Stroe” în cadrul Festivalului „George Enescu”. Denis Ivaniv a concertat împruină cu pianista de origine română naturalizată în Franţa Léa-Yoanna Adam.

Vineri, 09 iunie 2014, copii din Buşteni şi nu numai, vor avea parte de un spectacol de circ susţinut de Circul Magic cu numere de magie şi levitaţie.

Duminică, în cadrul Stagiunii Muzicale de la Buşteni vor avea loc două evenimete:

Dimineaţa, la ora 11.00 Fundaţia Culturală „Remember Enescu” va organiza un concert în cardul celei de a II-a părţi a proiectului muzical „Ambasadorii muzicii” (prima parte s-a desfăşurat anul trecut pe 27 octumbrie cu un concert vocal). De data aceasta va fi un concert instrumental susţinut de tineri pianişti şi violonişti de la Colegiile Naţionale „George Enescu” şi „Dinu Lipatti”. Ei vor interpreta lucrări celebre ale unor compozitori tot la fel de celebri.

Recitalul de pian „Frumuseţe, Armonie, Copilărie”

La ora 18.00, va avea loc recitalul de excepţie „De la Bach la Rachmaninov” susţinut pe pianista Coral Solomon din Canada aflată într-un turneu prin România. Ea va concerta la Sibiu, Arad, Buşteni, Craiova, şi Bucureşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *