Bușteniul s-ar putea înfrăți cu Podgorica, capitala Muntenegrului. Drapelul româniei, arborat în bernă în centrul orașului

  |  1.942 afișări

Ziua Drapelului Național a fost marcată de către administrația locală a orașului Bușteni, în prezența câtorva zeci de localnici și turiști. Un drapel de dimensiuni foarte mari a fost arborat în parcul din centru. Un specific al manifestării din acest an a fost acela că a avut loc într-o zi de doliu național, hotărât de Guvernul României ca urmare a accidentului rutier produs pe teritoriul Muntenegrului, soldat cu pierderi de vieți omenești și accidentați.

P1420230

Drept urmare, activitățile s-au desfășurat potrivit acestei situații și au debutat cu intonarea imnului național și o mică slujbă religioasă oficiată de preoții din localitate.

Primarul orașului Bușteni, Emanoil Savin a dat apoi citire Hotărârii Guvernului nr. 410/2013 „privind declararea zilei de 26 iunie 2013 zi de doliu național pe teritoriul României”, după care a urmat arborarea drapelului în bernă. De asemenea, toți cei prezenți au păstrat un moment de reculegere în memoria celor dispăruți.

Impresionat de solidaritatea și omenia de care au dat dovadă cei șase alpiniști din Muntenegru care au sărit imediat în ajutorul românilor prăbușiți în prăpastia din Canionul Morace, primarul orașului Bușteni, Emanoil Savin, își dorește ca localitatea pe care o conduce în acest moment să se înfrățească cu Podgorica.

P1420227

Emanoil Savin: „Intenționez să propun autorităților din Podgorica realizarea unei înfrățiri și, totodată, unui schimb de experiență cu echipa Salvamont Bușteni. Le mulțumesc cu acest prilej alpiniștilor care au intervenit rapid în urma accidentului, au reușit să se mobilizeze și să salveze multe vieți omenești.”

Primăria Bușteni va face o adresă către guvernul din Muntenegru pentru a obține un acord în ceea ce privește înfrățirea celor două localități, Bușteni și Podgorica. Urmează ca pe viitor cei șase alpiniști care au intervenit necondiționat în ajutorul turiștilor români accidentați să fie invitați pe Valea Prahovei, unde vor avea posibilitatea să parcurgă cele mai dificile trasee de alpinism din masivul Bucegi.

One Response to Bușteniul s-ar putea înfrăți cu Podgorica, capitala Muntenegrului. Drapelul româniei, arborat în bernă în centrul orașului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *