CONCERTE de CRĂCIUN la Buşteni

  |  1.320 afișări

În perioada care urmează până la Crăciun, la Centrul Cultural „Aurel Stroe” din Buşteni se vor desfăşura o serie de evenimente dedicate sărbătorilor de iarnă, astfel:

Vineri, 19 decembrie 2014, la ora 16 şi 13 minute va fi vernisată expoziţia „Cum e sacul, aşa-i şi peticul!” aparţinând lui Costel Pătrăşcan. Lucrările caricaturistului de la „Caţavencu” vor fi expuse în holul expoziţional al Centrului Cultural „Aurel Stroe” şi vor putea fi vizionate până pe data de 15 ianuarie 2015.

Expo caricatura

Duminică, 21 decembrie 2014, la ora 17.00 pe scena Centrului Cultural vor răsuna colinde în stil american interpretate de trupa „Everypraise Gospel Singers” din New York care efectuează un „Turneu european de Crăciun de la Vatican în România”.

Every Praise

Marţi, 23 decembrie 2014, mai vechiul prieten al Buşteniului, Vasile Şeicaru va susţine tradiţionalul „Concert de Crăciun”; Un recital de folk cu piese mai vechi şi mai noi, dar mai cu seamă, cu colinde din repertoriul cantautorului.

Ambele concerte sunt organizate cu sprijinul Primăriei oraşului Buşteni iar intrarea publicului este liberă.

În perioada premergătoare precum şi în zilele Crăciunului, grupul coral „Sostenutto” al Centrului Cultural „Aurel Stroe” din Buşteni va susţine concerte de colinde în diferite locaţii din Buşteni, Sinaia, Azuga şi Poiana Ţapului.

Colectivul Centrului Cultural „Aurel Stroe” din Buşteni foloseşte această ocazie pentru a ura tuturor partenerilor şi prietenilor săi „Sărbători fericite şi La Mulţi Ani!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *