ÎN PRIMA ZI DE ȘCOALĂ, TOȚI ELEVII DIN BUȘTENI AU GĂSIT PE BĂNCI PACHETE CU RECHIZITE

  |  1.869 afișări

La fel ca şi în anii precedenţi, şi anul acesta toţi elevii, inclusiv cei din grădiniţe, au găsit pe bănci, în prima zi de şcoală, pachete cu rechizite.  Pentru aceasta, s-au alocat din bugetul local aproximativ 100.000 de lei.

Prima zi de scoala in Busteni

Clopoțelul a sunat, marcând o nouă etapă prin care tineretul școlar a pășit pe drumul cunoașterii și al formării în viață.  Moment de mare emoție în rândul tuturor elevilor de  la unitățile de învățământ din Bușteni, eveniment la care, ca în fiecare an, a luat parte primarul orașului Bușteni, Emanoil Savin.

Prima zi de scoala in Busteni

La această sărbătoare specială atât pentru tânăra generație, cât și pentru toți cei implicați, au mai participat și viceprimarul orașului, Nae Savel, administratorul public, Marian Ilie, precum și reprezentanții Consiliului local.

Prima zi de scoala in Busteni

Demn de menţionat este şi faptul că, la Bușteni, toate şcolile şi grădiniţele dispun de o bază materială solidă, ce asigură cadrul optim al unui învățământ modern. Prin eforturi conjugate ale reprezentanților administrației locale, până la 1 septembrie a.c., cheltuielile din bugetul local pentru școlile din oraș au fost de peste 650.000 de lei.

Prima zi de scoala in Busteni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *