Poveste despre ZIUA MAMEI

  |  2.191 afișări

Eveniment in Busteni - I

Sâmbătă, 08 Martie la Centrul Cultural „Aurel Stroe” din Buşteni s-a scris o frumoasă poveste dedicată mamelor. Totul a început la ora 10.00 dimineaţă când un grup de copii din Buşteni la care s-au alăturat copii din Comarnic, împărţiţi pe trei ateliere de creativitate: Unii copii au pictat portretul mamei, alţii au făcut felicitări de 8 Martie iar alţii mărţişoare. Lucrările realizate au fost strânse într-o expoziţie care s-a adăugat la, deja, existentele expoziţii de mărţişoare din holul Centrului Cultural „Aurel Stroe”.

Eveniment in Busteni - II

La ora 13.00 povestea s-a mutat în sala de spectacole când mamele  şi ceilalţi spectatori au fost surprinse plăcut de copiii de la corul elevilor condus de dl. prof. Marin Guşter, „ínfiltraţi” în sală printre spectatori, care au început să cânte cântece dedicate mamelor.

Eveniment in Busteni - III

A urmat recompensarea copiilor care au realizat cele mai frumoase lucrări la atelierele de creaţie dar şi a altor copii din Buşteni şi Azuga, membri ai cercului de informatică, care au obţinut rezultate frumoase la concursuri naţionale. Au fost acordate, diplome, medalii, cupe, dar şi cadouri oferite de sponsorii Festivalului (Simba, Vopo SRL, Koh-I-Noor). Premiile au fost înmânate de către dl. Ilie Marian – city manager al Primăriei Buşteni şi de către dna. Prof. Laura Buzatu – preşedinte al Asociaţiei „Şcoala altfel”. După aceea copiii s-au dezlănţuit într-un spectacol de muzică şi dans care a durat două ore şi jumătate timp în care spectatorii n-au avut timp să se plictisească: au evoluat pe scenă copii de la cercurilor aplicative de muzică instrumentală şi de dans ale centrului cultural din Buşteni, copii de la Clulbul Copiilor Sectorul 2 Bucureşti membri ai trupelor „Amadeus”, „Ritm Dance” şi „Ritm Junior”, copii de la  Clulbul Copiilor „Martha Bibescu” din Comarnic cu Ansamblul „Floricica”, Asociaţia „Zestrea Carpaţilor” din Comarnic cu trupele „Blue” şi „Milenium” precum şi trupa „Jokers Crew”.

Eveniment in Busteni - IV

Spectacolul s-a încheiat în mod apoteotic, când toţi copiii care au evoluat (peste 100 de copii) au urcat pe scenă şi împreună cu spectatorii au cântat „De ziua ta mămico” iar mamele au defilat pe scenă primind, din partea Primăriei oraşului Buşteni, flori înmânate de către dl. Ilie Marian – city managerul Primăriei Buşteni.

Eveniment in Busteni - V

One Response to Poveste despre ZIUA MAMEI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *