Reconstituiri istorico-militare la Crucea Eroilor și la monumentul ”Ultima Grenadă” din Bușteni

  |  1.557 afișări

Asociația Tradiția Militară, în colaborare cu Primăria orașului Bușteni, a organizat, în perioada 22-23 august 2014, cea de-a VI-a ediție a Marşului Comemorativ “Crucea Eroilor”, eveniment dedicat memoriei tuturor soldaţilor căzuţi în luptă în timpul Primului Război Mondial.

Reconstituiri istorico-militare la Crucea Eroilor și la monumentul ”Ultima Grenadă” din Bușteni - I

Manifestarea a debutat cu un marș pe platoul masivului Bucegi, în uniforme militare de epocă, prin locuri în care s-au dat bătălii în timpul Primului Război Mondial.

Reconstituiri istorico-militare la Crucea Eroilor și la monumentul ”Ultima Grenadă” din Bușteni - II

La monumentul Crucea Eroilor, situat la peste 2200 de metri altitudine, a avut loc o slujbă de comemorare și au fost depuse coroane de flori în amintirea celor care și-au pierdut viața în timpul luptelor de acum 100 de ani. În cadrul ceremoniei, voluntarii, români și bulgari, au tras trei salve de onoare cu cartușe de manevră.

Reconstituiri istorico-militare la Crucea Eroilor și la monumentul ”Ultima Grenadă” din Bușteni - III

Manifestările militare au continuat și a doua zi, la monumentul ”Ultima Grenadă” din centrul orașului, unde, în prezența viceprimarului orașului Bușteni, Nae Savel, au fost depuse coroane de flori și au avut loc demonstrații de reconstituire istorico-militară.

Reconstituiri istorico-militare la Crucea Eroilor și la monumentul ”Ultima Grenadă” din Bușteni - IV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *